Politică

Ion Inculeț

Președintele Sfatului Țării · 1884–1940

Om politic care a condus Sfatul Țării, parlamentul care a votat, în 1918, unirea Basarabiei cu România. A ocupat ulterior funcții ministeriale în România.

Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, județul Chișinău – d. noiembrie 1940) a fost om politic, profesor și academician, președinte al Sfatului Țării și unul dintre principalii artizani ai Unirii Basarabiei cu România, la 1918. Născut într-un sat basarabean, el a ajuns o figură centrală a momentului istoric care a redesenat harta națională.

Formarea

Inculeț și-a început studiile în satul natal, apoi le-a continuat la Școala Teologică din Chișinău. Pasionat însă de științele exacte, s-a înscris la Universitatea din Dorpat (Estonia), de unde s-a transferat la Universitatea Imperială din Sankt Petersburg, specializându-se în domeniul științelor. În capitala imperială s-a implicat în viața academică și politică, formându-se ca lider.

Rolul în Unirea de la 1918

În aprilie 1917, în plină revoluție rusă, Inculeț s-a întors în Basarabia în fruntea unui grup de basarabeni, studenți și profesori de la Petrograd. La 21 noiembrie 1917 a fost ales președinte al Sfatului Țării. În această calitate, la 24 ianuarie 1918 a inițiat proclamarea independenței Basarabiei față de Rusia sovietică, iar la 27 martie 1918, sub conducerea sa, Sfatul Țării a votat Unirea cu Regatul României.

Cariera ulterioară

După Unire, Ion Inculeț a deținut numeroase demnități în statul român: ministru pentru Basarabia, ministru de interne, al sănătății, al lucrărilor publice și vicepremier, fiind ales și membru al Academiei Române. A încetat din viață în noiembrie 1940, la scurt timp după ocupația sovietică a Basarabiei din iunie 1940 — eveniment care, potrivit contemporanilor, i-a grăbit sfârșitul. Rămâne în istorie ca unul dintre părinții Unirii.

Recunoașterea

Pentru rolul său în Unirea de la 1918, Ion Inculeț a rămas în istorie ca unul dintre părinții fondatori ai României Mari. A fost ales membru titular al Academiei Române și a desfășurat și o activitate științifică. Conacul familiei de la Bârnova, lângă Iași, păstrează memoria sa. Moartea sa, survenită la scurt timp după ocupația sovietică a Basarabiei din iunie 1940, a fost privită de contemporani ca rezultatul durerii provocate de pierderea provinciei pentru care luptase și pe care o adusese, prin votul Sfatului Țării, la patria-mamă.