Literatură

Constantin Stere

Scriitor și om politic · 1865 – 1936

Scriitor și om politic basarabean, una dintre figurile centrale ale mișcării naționale. A jucat un rol important în evenimentele Unirii din 1918, iar romanul său „În preajma revoluției" este o operă de referință.

Constantin Stere (n. 1865, Ciripcău, ținutul Soroca – d. 1936) a fost jurist, profesor universitar, ideolog, publicist, scriitor și om politic, una dintre cele mai complexe personalități basarabene de la cumpăna secolelor XIX–XX. Provenit dintr-o familie de boieri din Basarabia, aflată pe atunci sub stăpânirea Imperiului Rus, el a marcat profund atât viața politică, cât și cea culturală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Tinerețea și exilul

Încă din anii de școală, Stere s-a implicat în mișcarea revoluționară împotriva regimului țarist, fapt pentru care a fost arestat și condamnat la ani grei de detenție și de exil în Siberia (1886–1892). După eliberare, a trecut clandestin în Regatul României, unde și-a continuat studiile și cariera, devenind profesor de drept administrativ și constituțional la Universitatea din Iași, instituție al cărei rector a fost între 1913 și 1916. A fost și unul dintre principalii ideologi ai poporanismului și fondator al revistei „Viața românească”.

Unirea Basarabiei și opera literară

În 1918, Constantin Stere a jucat un rol esențial în Unirea Basarabiei cu România, fiind ales al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie – 25 noiembrie 1918). Implicarea sa în acest moment istoric, dar și pozițiile sale ulterioare, i-au atras o reputație controversată, fiind numit uneori „făuritorul-trădător” al Unirii.

În ultima parte a vieții s-a dedicat scrisului, lăsând în urmă romanul autobiografic „În preajma revoluției”, apărut în opt volume între 1932 și 1936. Lucrarea, care evocă lumea Basarabiei și a Rusiei revoluționare, s-a bucurat de succes critic și de public, consacrându-l drept un important prozator al literaturii române.

Un destin controversat

Gândirea politică a lui Constantin Stere a influențat profund cultura română prin doctrina poporanistă, care punea țărănimea în centrul proiectului național. Revista „Viața românească”, fondată la Iași în 1906, a devenit una dintre cele mai importante publicații culturale ale epocii. După 1918, atitudinile sale politice independente i-au adus marginalizarea. Retras la moșia sa de la Bucov, lângă Ploiești, s-a dedicat scrisului până la moartea sa, în 1936. Posteritatea l-a recuperat treptat ca pe unul dintre cei mai originali gânditori și prozatori basarabeni.